Caută
×

Înscriere

Use your Facebook account for quick registration

OR

Create a Shvoong account from scratch

Already a Member? Înregistrează-te!
×

Înregistrează-te

Sign in using your Facebook account

OR

Not a Member? Înscriere!
×

Înscriere

Use your Facebook account for quick registration

OR

Înregistrează-te

Sign in using your Facebook account

Start Shvoong>Ştiinţe Sociale>Ştiinţe Politice>Istoria Dreptului International de la Pacea Westfalica

Istoria Dreptului International de la Pacea Westfalica

de: theinvincible    
ª
 


Originar din orasul Delft, din Tarile de Jos, situate la 30 km de Haga, un important centru politic si religios angrenat in lupta pentru independenta viitorului stat olandez, Huig de Groot se tragea dintr-o familie cu ascendenta nobila, fiind considerate ca una dintre cele mai importante din oras, ceea ce l-a predestinate unei vieti intelectuale alese. El si-a latinizat numele Germanic, devenind astefel Hugo Grotius.

Din punct de vedere intelectual, eruditul are o baza foarte solida. El a beneficiat de experienta si prestigiul unor profesori de reputatie europeana, tanarul invatat de mai tarziu a asimilat profunde cunostiinte in domeniile teologiei, filosofiei, dreptului si literaturii clasice, considerate a fi mari domenii ale secoluluii al XVII-lea. Datorita acestei evolutii intelectuale, Hugo Grotius a patruns in sferele cele mai inalte ale actiunii politice, unde s-a remarcat ca diplomat, ministru de externe al regatului Suediei,acolo unde a trebuit sa se stabileasca din cauza situatiei delicate in care se aflau Tarile de Jos. Prima functie detinuta a fost aceea reprezentant diplomatic al Suediei la Paris. Aici, prin prezenta si rapoartele facute, si-a adus o importanta contributie la studiul diplomatiei din secolul al- XVII lea. Hugo Grotius a fost adept al pacii intr-un moment in care razboiul era imminent si a trebuit sa suporte consecintele atitudinii sale, fiind condamnat si inchis in anul 1619, in castelul Loewenstein, de unde a reusit sa evadeze, printr-o foarte inventive strategie. Cele doua puncte mentionate mai sus au contribuit la formarea personalitatii lui Grotius, transformandu-l intr-un veritabil intemeietor al unui tip nou de drept, si anume dreptul international.

Un alt punct definitoriu in conturarea conceptiei despre prioritatea legilor in opera lui Grotius a fost idea echivalentei intelegerii cu idea de contract, pe care oamenii l-ar incheia pentru a-si organiza statutul social. Este foarte clar ca o astfel de abordare al carei character inovator este absolut incontestabil nu putea fi posibila fara inraurirea deplina a mostenirii fondului institutional greco-roman, asa numita “mos maiorum”(ceea ce e mostenit este drept si bun), regasit in operele lui Platon, Aristotel, Cicero, Toma d `Aquino. Idea de contract s-a impus contemporanilor drept o cale superioara de abordare democratica a sistemului de norme existent pana in secolul XVII, el a reprezentat totodata si o modalitate de rezolvare a problemelor internationale. Aceasta idée dezvoltata ulterior de Jean Jacques Rousseau in “Contractul Social” este aceea ca la baza suveranitatii unui stat sta atitudinea poporului care locuieste teritoriul acestuia si care poate dispune de acesta.

Hugo Grotius a fost primul theoretician de drept international care a concretizat conceptual de comunitate international, prin adaugarea unor attribute precum sociabilitatea, exclusive specifica omului, prin folosirea limbajului, prin capacitatea de a instrui urmand anumite principii generale. Plecand de la aspectul particular al respectarii legilor de catre un cetatean in cadrul statului sau, Grotius a generalizat rationamentul pentru statele lumii in relatiile reciproce: “Un cetatean, care pentru avantajul sau incalca un drept civil al tarii sale, submineaza prin aceasta interesul perpetuu si in acelasi timp baza interesului descendentilor. Un popor care incalca dreptul naturii si al oamenilor tulbura apararea linistii pentru viitor.” Baza esentiala a dreptului este fidelitatea cuvantului, care trebuie respectat , conform principiului “pacta sunt servanda”. Din acest punct Grotius extinde limitele dreptului la o comunitate mult mai larga, “societatea natiunilor”, ca o comunitate international compusa din state, care respecta buna credinta printr-o legatura morala bazata pe acord tacit, pe principiul ca acel cuvant trebuie tinut. Fara acest acord nu ar fi existat societate si nici un comert, nici un raport nu ar fi fost posibil. Statele nu aveau drepturi, ci si obligatii.

Opera lui Grotius “De jure belli ac pacis”, publicata in anul 1625 a avut o influenta majora in fundamentarea practicilor de razboi, care pana in acel moment erau de domeniul cutumei. Din punct de vedere al surselor lui Grotius privind opera sa, se poate deosebi principiul moralitatii natural-ordinele de dreptate scrise, dupa cum acesta pretindea, de Dumnezeu in inimile si mintile oamenilor. . Acestea ar fi trebuit stabilite din motive drepte prin puterea de discernamant pe care Dumnezeu a dat-o si astfel obtinand ceea ce el numea „legea naturii”. A doua sursa a fost identificata in institutii, hotarari sau idei pe care natiunile sau oamenii inzestrati le considerau drepte, necesare sau finale, astfel el obtinand ceea ce numea „legea natiunilor”. Legea Natiunilor se distingea de legea naturii, insa se combina cu

aceasta.

Grotius a pus bazele dreptului pe urmatoarele elemente: drepturi naturale “care genetic sunt prerationale”, traditiile si obiceiurile popoarelor precum si intelegerile intre state, oamenii, ca fiinte rationale fiind obligati sa respecte factorii mentionati anterior.

Dreptul natural, citandu-l pe Grotius era compus din “principii ale dreptului ratiunii care ne aduc la cunostiinta ca o actiune este moral onesta sau neonesta, conform convenientei sau disconvenientei necesare pe care o are cu natura rezonabila sau sociabila a omului”.

Vointa lui Dumnezeu nu era pentru acesta decat o manifestare indirect in prezentarea normativa, aceasta emanand inainte de toate natura umana si caracterul sau sociabil. Dreptul comun era de fapt ca natura insasi imuabil, comun in orice perioada si orice regiune. El impunea conduita indivizilor si cea a statelor, statele fiind legate de obligatii interne si a carui violare antrena un drept de rezistenta la oprimare in favoarea indivizilor sai si de obligatii international cele ale dreptului indivizilor.

Grotius a dorit sa umanizeze razboiul, mergand pana la eliminarea lui din societate, din relatiile dintre state. El a insistat si pe existenta unui drept al razboiului: “Ceea ce este despre razboi , destul de greu de a fi acordat, este faptul ca unii isi imagineaza ca obligatia dreptului inceteaza intre cei care au armele in mana si este sigur ca nu putem sa intreprindem nici un razboi decat pentru a mentine si nici sa se recurga la el odata ve s-a angajat sa se mentina in limitele dreptatii si bunei credinte”.

Publicat în: 11 ianuarie, 2013   
Vă rugăm evaluaţi acest rezumat : 1 2 3 4 5
Tradu Trimite Link Tipăreşte

New on Shvoong!

Top Websites Reviews

X

.