Psihodramă
Summary rating: 5 stars
239 Recenzie
Vizite:
1067
cuvinte:
600
Publicat în: iulie 16, 2007
Jacob Levy Moreno, sociolog şi psihiatru american, originar din România, este creatorul sociometriei – o teorie şi un grup de tehnici şi procedee pentru măsurarea unor elemente de psihologie socială a grupurilor mici, în special a relaţiilor de atracţie sau respingere a membrilor acestor grupuri. Sub înrâurirea lui Freud, Moreno afirmă că structura intimă a structurilor sociale este „latentă“ şi nu devine „manifestă“ decât dacă este provocată experimental cu ajutorul anchetei sociometrice, care urmăreşte să obţină de la fiecare membru al grupului declaraţii despre ceilalţi membri: dacă îl simpatizează sau nu şi dacă socoteşte că e sau nu simpatizat de aceştia. Răspunsurile de „alegere“ şi de „respingere“ se calculează matematic şi se redau sub forma unor „sociograme“. Tehnicile sociometrice (testul sociometric, testul configuraţiei sociale, psihodrama) permit nu numai cunoaşterea structurii latente a grupului, ci şi orientarea mai riguroasă a „terapiei sociale“ a grupurilor mici anormal constituite. Aceste tehnici sociometrice elaborate de Moreno au dat naştere şi teoriei microsociologice, conform căreia societatea globală („macrosocietatea“) nu ar fi decât un ansamblu de grupuri „micro-sociale“, terapia tuturor grupurilor microsociale putând aduce cu sine automat asanarea întregii societăţi. De exemplu, eventuale conflicte din cadrul macrosocietăţii, fiind considerate ca fenomene de patologie socială, pot fi vindecate pe căile microsociologiei.
Una din tehnicile sociometrice create de Moreno reprezintă şi psihodrama. Ea se aseamănă cu teatrul şi e prin excelenţă o metodă de lucru în grup în care fiecare persoană devine agent terapeutic pentru cealaltă, desfăşurată într-un loc special amenajat, dotat cu o scenă, obiecte de recuzită, lumini colorate, un balcon. Încă de la Aristotel se cunoaşte efectul de „purificare“ (katharsis) pe care îl poate avea teatrul asupra spectatorilor, însă Moreno a urmărit efectul binefăcător chiar asupra actorilor dacă aceştia îşi joacă în mod spontan propriul lor personaj. În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul are o atmosferă prietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoana să se exprime prin a pune în scenă diferite dimensiuni ale vieţii sale. Dând viaţă pe scenă situaţiilor problematice, psihodrama facilitează stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţii, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Omul devine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie in vivo. Scena înlocuieşte divanul freudian şi devine spaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne. Aici individul se întîlneşte cu resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele sale pe care le explorează într-un cadru securizant. Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor interumane. Prin tehnicile specifice de acţiune ca dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria, ea produce o restructurare a modurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anumită situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Astăzi psihodrama este folosită în multe domenii în care oamenii învaţă, se schimbă sau relaţionează cu ceilalţi. Astfel ea poate fi întâlnită în şcoli, spitale, organizaţii, teatre.