Subiectul sânilor goi este un pretext menit să dezvăluie tentativele de ancorare în normal, pornind de la ambiguitatea relaţiilor
dintre bărbaţi şi femei.In mod paradoxal locul unde indivizii vin pentru a se elibera de constrângerile procesului de civilizare îi angrenează într-un complex social nebănuit.
Studiul se subscrie cercetării de tip calitativ, rezultatele fiind structurate în teme privind construirea realităţii.Tehnicile de cercetare utilizate sunt interviul semi-directiv şi observaţia.
Jean-Paul Kaufmann scuză utilizarea apelativul plaja pentru cei care o frecventează. In spatele acestei necesităţi lingvistice se ascunde natura colectivă a indivizilor .
Prima parte a cărţii intitulată Trupuri goale şi bronzate, tratează peisajul istoric al eliberării corpului , procesul de civilizare detaliat de Norbert Elias, experienţa naturismului , fenomenul bronzării şi evoluţia practicii sânilor dezgoliţi.Cu privire la eliberarea corpului, studiul relevă faptul că modul de a impune limite devine din ce în ce mai subtil, pe măsură ce corpul îsi întinde hotarele de
libertate.Norbert Elias demonstrează că gesturile cele mai mărunte se integrează într-un proces ce se îndreaptă spre un control al emoţiilor şi manierelor.
In ceea ce priveşte tendinţele actuale de evoluţie a practicii, sociologul evidenţiază faptul că rezultatele anchetei sunt ambigue.Pronosticul de evoluţie este aproape întotdeauna legat de opinia asupra sânilor goi.
In tentaiva de a motiva practica, răspunsurile se concentrează în jurul variabilelor: eliberarea femeii, senzaţiile epidermice , ipotetica întâlnire sau terapia corporală.Deşi toti respondenţii au răspuns în favoarea acestei motivaţii, eliberarea femeii este o acţiune care pare vag îndreptăţită de context şi poate fi legată doar de eliberarea sexuală proprie procesului de civilizare..Intervievaţii care nu reuşeau să formuleze raţionamente în sprijinul unei acţiuni atât de banale , în opinia lor, se resemnau concluzionând în repetate rânduri: “Asta e!”.Cu alte cuvinte un gest atât de firesc nu are nevoie de explicaţii cu atât mai puţin cu cât se încadrează în într-un context “normal”.
Controlul gesturilor se structurează în contextul relaţiilor dintre femei şi barbati, membrii familiei sau cunoscuţi.Astfel, reiese că deşi cei intervievaţi îşi susţin autonomia corporală, realitatea este diferită când intervin interacţiunile sociale.Este prefigurată o caracteristică specifică a indivizilor ce frecventează plaja şi anume toleranţa… condiţonată. Din discursul subiecţilor cu privire la vârsta potrivită a persoanelor care practică sânii goi resiese un dublu limbaj.
In capitolul regulile jocului sunt analizate o serie de coordonate ale practicării sânilor goi precum alegerea locului şi condiţionări legate de imobilitatea dezirabilă a sânilor. Pentru respondenţi sânii goi sunt mult mai acceptabili în condiţiile în care corpul este întins.Stând în picioare, o femeie cu sânii goi este suspectată de exhibiţionism.Prin urmare, nimc nu este anodin nici înainte de expunere şi cu atât mai puţin în timpul acesteia.
Sunt creionate trei moduri de a privi corpul femeii: prin prisma banalităţii datorate răspândirii gestului, cu o anumită intenţionalitate de natură sexuală sau în virtutea frumuseţii celei asupra căreia se îndreaptă privirea.
Banalitatea gestului este sugerată de expresia : “Toată lumea o face”. Privirea captivată de frumuseţe este la o investigaţie aprofundată un paravan pentru sexualitatea pe care sânii goi o inspiră, în condiţiile menţionate.Cele trei modalităţi de a privi corpul femeii se completează adesea şi sunt reglate de conştientizarea procesului de civilizare.
In ultima parte a cărţii se conturează o imagine în esenţă sumbră a mecanismelor plajei concretizată în sintagma “Pietrele cubice ale plajei”.Simbol al libertăţii plaja se dovedeşte intolerantă.Un fenomen interesant este distincţia dintre opinia strict personală şi dreptul fiecăruia de a acţiona după bunul plac care determină subiecţii să refuze să răspundă iniţial într-un mod prea categoric.Una din persoanele intervievate remarcă cum capacitatea de indiferenţă se bazează în mare parte pe stăpânirea emoţiilor.
Se observă o argumentare structurată în trei etape.Iniţial intervievaţii enunţă principiul libertăţii, apoi este proclamată neutralitatea atitudinii personale , iar în final limitele care trebuie admise.Această structură este ilustrată de exprimările “Fiecare face ce vrea, nu vreau să judec pe nimeni, dar e mai bine să arăţi ce e frumos .” Se conturează de asemenea condiţii ale normalităţii în raport cu expunerea sânilor. Cele două variabile sunt dezinvolura sau frumuseţea.Oricare din aceste două caracteristici avute în mod pronunţat sau un echilibru între cele două este suficient pentru ca cei de pe plaja sa accepte sânii goi.Insă tactica de “a vedea fără a vedea” pare să se răspândească în concordanţă cu răspândirea fenomenului şi a mentalităţii de imitare a normalului.
Distanţarea faţă de rol a fost prezentă în faza incipientă a practicării sânilor goi, în cazul celor care din diverse motive priveau cu suspiciune actul.Ulterior subiecţii s-au simţit eliberaţi de îndată ce au reuşit să se adapteze noului rol.Acest paradox pare fascinant şi se regăseşte frecvent în acţiunile cotidiene în strânsă legătură cu fenomenul disonanţei cognitive.Presiunea exterioară scade în momentul asumării integrale a rolului. Indivizii simt indubitabil necesitatea de a-şi afirma suveranitatea eului.Cu toate acestea, numai supunându-se unui concept de
normalitate care antrenează legături sociale, o pot face.
Acest concept de normalitate este pretextul în spatele căruia individul îşi permite să fie liber.Făcând ca toată lumea eşti oarecum scutit de explicaţii, îţi uşurezi experienţele de viaţă.In mod evident normalitatea şi prin urmare libertatea sunt iluzorii fiind condiţionate în cazul în care individual decide să le interconecteze.
In concluzie, construirea realităţii într-un spaţiu intim se subscrie unui fenomen de imitare care conferă individului acces la o ipotetica libertate.