Start Shvoong > Ştiinţe Sociale > Sociologie > Mişcări Sociale > Luptătorii invizibili ai CIA (3)

.

Luptătorii invizibili ai CIA (3)

Summary rating: 5 stars 15 Recenzie
Summary by : proars
Vizite: 20
cuvinte: 600
Publicat în: martie 01, 2008
În 1980, Saddam Hussein a început un război sângeros cu Iranul. Reagan şi directorul CIA au căzut la înţelegere în favoarea lui Hussein. Agenţia Centrală de Informaţii i-a oferit metode de spionaj pentru a purta războiul, iar în schimb i-a cerut să nu adăpostească terorişti. Lucru nerespectat de Saddam. După Războiul din Golf, eşecul misiunilor CIA s-a resimţit în continuare. Curzii mureau pe capete. Americanii se întrebau de ce nu este ucis încă Saddam Hussein. CIA, care plănuise asasinarea a cel puţin nouă lideri străini, a renunţat la tactică în momentul când Congresul a adoptat o lege împotriva ei, în 1975. Nu era vorba numai de etică, ci şi de faptul că în asemenea conjuncturi cea mai vulnerabilă persoană nu putea fi decât însuşi preşedintele SUA. Ameninţarea la adresa oficialităţilor americane s-a materializat în 1993, când un terorist a tras asupra unor angajaţi CIA, aflaţi în maşina lor la o intersecţie de lângă sediul CIA. Doi au murit şi trei au fost grav răniţi. Reculul uneia din victoriile agenţiei se făcuse simţit. Şi era, din păcate, doar începutul. Atentatul de la World Trade Center din New York, în 1993, a şocat lumea. Terorismul sosise în America instaurând aici nesiguranţa. Atentatorii aparţineau unui grup de fundamentalişti musulmani. Capul operaţiunii era un veteran dintre mujaheddini, războinicii religioşi ai Afganistanului, susţinuţi de CIA. Toţi afganii posedă arme, de la guvernul SUA, şi trag unii în alţii. Afganistanul a fost ultimul teren de bătălie al Războiului Rece. CIA a ajutat mujaheddinii rebeli să învingă Armata Roşie. Pentru a-i ajuta pe afgani CIA a format baze de antrenament în Pakistan. Ofiţerii CIA i-au învăţat pe tinerii musulmani totul, de la a face bombe la a doborî elicoptere. Îndeplineau o directivă secretă a preşedintelui Reagan. S-a spus atunci „Asiguraţi ajutor, prin arme şi alte mijloace, poporului afgan pentru a rezista invaziei sovietice“. Dar nu s-a spus „Apoi asiguraţi-vă că la putere vin băieţii buni“. Deşi ordinele de a-i ajuta pe afgani veneau de la preşedintele Reagan, CIA trebuia să decidă care dintre facţiunile rebele avea să primească mai mulţi bani şi arme. CIA l-a ales pe Gulbadin Hekmatyar, un fundamentalist care ura Occidentul. Adepţii lui au intrat în atenţia lumii când au ars cu acid feţele femeilor musulmane care nu purtau văl. Problema e că în toiul unui jihad, la care participă 200 000 de „soldaţi ai lui Allah“, nu se poate spune care sunt băieţii buni şi care sunt cei răi. În ciuda avertismentelor, CIA a luat contact cu cele mai radicale facţiuni anti-occidentale. Neînţelegerile între afgani au fost ignorate, întrucât conta numai lupta împotriva sovieticilor. Războiul era sfânt şi pentru mujaheddini şi pentru CIA. Aveau în comun Islamul. Cu cât erau mai fanatici, cu atât erau mai zeloşi şi mai dispuşi să lupte cu sovieticii, iar agenţia asta voia. CIA nu ştia cum sunt îndoctrinaţi războinicii de către liderii religioşi.
Vă rugăm evaluaţi acest rezumat : 1 2 3 4 5


Read Free Summaries - Write and Get Paid

Summarize Human Knowledge on Shvoong. Join us!

------

Recent Shvoongers

  • harrypotter401
  • Claudia
  • Kokosia
  • nae2007
  • proars
  • Sara_Blu
  • Mok_aid
  • tperry
  • CristinaParus
  • fairytales
  • Gavrochette
  • ymae
  • RezsoLazar
  • checkefe
  • Ioni
  • kybalion

.