Mistic misionar, autor al unor rugăciuni versificate,
Gabriel Iordan Dorobanţu ( pseudonime literare :
Gavriil Stiharul, Pelerinul Gavriil, Pelerinul Hiperboreean) se dovedeşte a fi şi un creator de haikuuri originale. Acesta pare a-şi fi însuşit spiritul şi tehnica acestei specii de poezie nipone, ce se bucură astăzi de o audienţă din ce în ce mai largă în rândul degustătorilor de poezie rafinată. Un Haiku clasic este alcătuit din trei versuri, având 17 silabe (5-7-5) şi numeroase reguli ce trebuie respectate cu stricteţe. În afară de acesta, mai există şi versiunea liberă, unde numărul de silabe nu este fix, variind între 15 şi 19, rareori mai puţine sau mai multe. Dintre multitudinea de reguli, fundamentală rămâne aceea care obligă pe poet să facă referire printr-o imagine sau printr-un cuvânt, numit
kigo la un anotimp anume.
Kigo-ul poate să aparţină regnului vegetal: floare de cireş, tei, păpădie, castan etc., regnului animal: greier, libelulă, broască, cuc, ciocârlie, jder, veveriţă etc. Se poate referi la sărbători, obiceiuri, datini: Mucenici, Sânziene, Paştele Blajinilor etc., la fenomene astronomice: ploaie, ninsoare, chiciură etc.
Printr-un inedit grupaj de haikuuri, inserate în prestigioasa revistă
Agero Stuttgart (revista este un jurnal internet de cultura în limba româna, fiind prima pagină de cultura si informaţie în limba româna din Germania cu câteva milioane de cititori), grupaj reunit sub titlul :
Primul ghiocel, poetul nu numai că ne propune o lectură confortabilă, dar şi vine să ne aducă aminte că a venit cu adevărat primăvara şi aceasta nu trebuie să rămână numai un anotimp exterior, ci să coboare în suflet şi în inimă. Grafica remarcabilă şi inspirată, ce poarta semnătura lui
Ion Măldărescu, susţine aceasta nobilă intenţie a autorului.
Fiecare haiku conţine un
kigo potrivit acestui minunat anotimp al regenerării. Astfel, întâlnim: ghiocel, martie, fluture, mugur, flori de liliac, Mucenici, arminden, petale, omizi, tei, înflorit etc.
Atunci când autorul sugerează trecerea de la iarna la primăvară, acel interval de tranziţie, unde primăvara nu şi-a intrat deplin în drepturi, iarna putând să se întoarcă oricând, realizează un haiku de mare sensibilitate lirică. Un singur ghiocel a avut curajul să-şi facă apariţia, dar la adapostul unui stejar bătrân, care să-i ofere protecţie:
Luna de gheaţă
ascuns după un stejar,
primul ghiocel.
Acelaşi interval de tranziţie este redat plastic sub înfăţişarea omului de zăpadă, care se topeşte sau poate lăcrimează. Aici, autorul speculând cu maiestrie ambiguitatea situaţiei, creează o imagine lirică uşor sentimentală.
Sunt oare lacrimi
sau omul de zăpadă
prinde-a se topi?
Inversarea, dar numai în joacă, a raportului cauză-efect, conferă copilului o putere magică de invidiat:
În joacă, copilul
dă viaţă primăverii
de la ghiocei.
Fragilitatea timpului frumos este asociată cu baloanele de săpun, ce par la discreţia capriciosului vânt de primavară:
La joacă cu vântul
pe cerul lui martie
baloane de săpun.
Taina unui fluture ce dă târcoale unui mugur, poate îndragostit de el, este redată delicat:
Un fluture dând
târcoale unui mugur
pretutindeni flori.
Natura rămâne aceeasi, totdeauna egală cu ea însăşi, pe când oamenii sunt mereu alţii:
Flori de liliac
acelaşi parfum în parc,
alţi îndrăgostiţi.
Dar primavăra este şi anotimpul când fermierii curaţă livada de dăunători. Odată cu omizile, ce fac stricăciuni, sunt ucişi şi nenăscuţii fluturi, absolut inofensivi.
Omizi ucise
fluturele acolo
fără vreo vină.
Sărbătorile creştine şi tradiţiile populare specifice anotimpului primăvară sunt oglindite în haikuuri de adâncă sensibilitate :
Zi de Mucenici
mugurii deschişi miros
a colăcei calzi.
Cuib înalt de nori
numai îngerii zboară
de jur-împrejur.
Şi în acest an
arminden la poarta ta -
nimeni acasă.
Parcă vrând să confirme zicala conform căreia excepţia întăreşte regula, în explozia vegetală a grădinii părul bunicii vine să arate că pentru ea iarna este permanantă. Un haiku trist, melancolic ce îndeamnă la reculegere.
Un rest de iarnă
în curtea înverzită
părul bunicii.
Tot pe tema bătrâneţii, poetul ne propune un haiku la fel de melancolic. Acel parfum lumesc, atât de nuanţat, este acum înlocuit cu parfumul etern al naturii, singurul accesibil, bătrâneţea fiind vârsta când descoperim lucruri extraordinare pe care le-am ignorat de-a lungul vieţii. E într-adevăr vârsta ultimelor şi marilor revelaţii, a descoperirilor fundamentale, prin care ne dăm seama de valoarea eternă a lucrurile simple.
Teii în floare
singurul parfum pentru
bătrâneţea ei.
Lecturarea celor 21 de poezii ale clipei creează un moment poetic deosebit, unde cititorul rămane singur cu sine, într-o intimitate lăuntică netulburată de nimeni şi de nimic.